Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Stuttgart

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Stuttgart

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:58 29 Apr 2017 Modificat la 21:58 29 Apr 2017
o_1beth7okg12l719lf11cs1m4g10gvd.jpg
Foto: Agerpres

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a fost învinsă de germanca Laura Siegemund cu 6-4, 7-5, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 710.900 dolari.

Halep (25 ani), a patra favorită a turneului, a cedat după o oră şi 43 de minute în faţa unei adversare care a învins-o şi anul trecut la Stuttgart, cu 6-1, 6-2, în optimi. 

Halep, la prima sa semifinală din 2017, a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0 de Siegemund (29 ani, 49 WTA), care a evoluat ireproşabil, fiind foarte inspirată. Simona şi-a găsit în cele din urmă ritmul, a revenit în joc, câştigând trei ghemuri la rând (3-4), dar apoi şi-a pierdut din nou serviciul (3-5). Halep a făcut un nou break (4-5), însă nu a reuşit să confirme acest break şi Siegemund a închis setul cu 6-4. 

În actul secund, Halep a reuşit să facă break la 1-1, dar apoi şi-a pierdut serviciul şi s-a mers cu break până la 4-3, când românca s-a desprins la 5-3. Siegemund şi-a făcut serviciul şi s-a apropiat la 5-4, scor la care Halep a avut două mingi de set, însă le-a ratat pe amândouă. La 40-40, Simona a ratat o minge simplu, trimiţând mingea în fileu, după care Siegemund a fost de neoprit, a trecut în avantaj şi a încheiat conturile cu un break alb (7-5). 

Cele două jucătoare au avut procentaje destul de bune la primul serviciu, 74% pentru Halep şi 70% pentru Siegemund, dar rata de transformare a serviciului în puncte a fost mică - 47% (primul) şi 28% (al doilea) pentru Halep, 50% (primul) şi 50% (al doilea) pentru Siegemund. 

Halep a arătat o atitudine pozitivă în acest meci, în ciuda faptului că a pierdut, reuşind multe momente bune de joc, în faţa unei adversare în mare formă şi care a trecut vineri de a treia jucătoare a lumii, Karolina Pliskova (Cehia). 

Simona va primi un cec de 30.563 euro şi 185 puncte WTA. 

În finală, Siegemund o va înfrunta pe Kristina Mladenovic (Franţa), care a învins-o pe rusoaica Maria Şarapova în prima semifinală cu 3-6, 7-5, 6-4. 

×
x close