Simona Halep a anunţat printr-o postare pe contul personal de Facebook că suferă de hernie de disc, fapt care pune sub semnul întrebării participarea sa la Turneul Campioanelor.
''Bună tuturor. Doream să vă ofer un rapid update. Am făcut RMN la spate şi am aflat că am hernie de disc. Voi discuta cu doctorii în zilele următoare, dar sper să revin cât mai curând. Vă voi ţine la curent cu noutăţile. Vă mulţumesc pentru susţinere'', a scris Halep pe conturile sale de socializare.
Halep a abandonat, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce Ons Jabeur (Tunisia) câştigase primul set cu 6-1.
Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.
Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.
Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.
Halep era programată să joace la turneul de la Moscova (15-21 octombrie), pentru care ceruse un wild-card, şi la Turneul Campioanelor, a cărui ultimă ediţie de la Singapore va avea loc între 21 şi 28 octombrie.
Ce este hernia de disc
Hernia de disc reprezinta o afectiune de natura neurologica ce se caracterizeaza prin alunecarea nucleului pulpos de-a lungul maduvei spinarii si coloanei vertebrale, ceea ce clinic se traduce prin aparitia unor dureri de spate foarte intense in zona respectiva. Aceasta afectiune apare in momentul in care o parte sau intregul nucleu pulpos (zona moale a discului intervertebral) herniaza printr-o zona slabita a inelului fibros a discului intervertebral, scrie sfatulmedicului.ro.
Hernia este de cele mai multe ori posterioara si ipsilaterala (de aceeasi parte) defectului.
Discul intervertebral este localizat, conform denumirii, intre corpurile vertebrale. El are rolul de a absorbi undele de soc la care este supusa coloana in timpul miscarilor bruste pe care le efectuam, in timpul activitatilor fizice intense.
Discul intervertebral are o zona centrala compusa dintr-o substanta de consistenta unui gel, numita nucleu pulpos, care este inconjurat de o capsula fibroasa, inelul fibros. Aceasta structura este tinuta fixa la locul ei printr-un ligament foarte puternic, ligamentul anterior longitudinal (care este localizat anterior coloanei corpurilor vertebrale) si de ligamentul longitudinal posterior (localizat posterior de corpurile vertebrale). Pe langa aceste doua ligamente, structurile sunt tinute fixe si prin muschii paravertebrali.
Hernia poate sa apara la orice nivel al discurilor intervertebrale, insa cele mai frecvente doua localizari sunt reprezentate de discurile lombare si cele cervicale.