Compatrioata noastră, Sorana Cîrstea, trăieşte cele mai frumoase clipe ale carierei sale de până acum şi a avut miercuri şansa de a juca pentru calificarea în semifinalele Roland Garros. Între Sorana şi intrarea în cărţile de istorie ale tenisului românesc a stat puternica australiancă Samantha Stosur, a 30-a favorită a turneului, o jucătoare în vârstă de 25 de ani. Aceasta a luat-o tare pe Sorana încă din primul game şi, profitând de emoţiile româncei, a ajuns să aibă repede 3-0 în primul set. Incomodată evident de loviturile adversarei, Cîrstea nu a putut să-şi găsească ritmul şi nu a câştigat doar un game într-un set în care nici serviciul propriu nu a mers.
Al doilea set a început la fel de prost şi Stosur a reuşit break-ul în game-ul al treilea. La 1-4, însă, Cîrstea şi-a revenit şi a putut să câştige două game-uri consecutive, făcând break şi ducând scorul la 3-4. Sorana nu a putut să mai câştige alt game şi, deşi Stosur a câştigat greu game-urile în setul al doilea, s-a impus cu 6-3.
În turul precedent, Cîrstea şocase lumea tenisului eliminând-o din competiţie pe Jelena Jankovic, care de curând era numărul 1 mondial! Outsideră clară înaintea turneului de Grand Slam, Cîrstea, în vârstă de doar 19 ani, a reuşit o serie de rezultate pozitive şi a egalat performanţa Ruxandrei Dragomir din 1997, ajungerea în "sferturi" la Roland Garros. Românca a trecut pe Carly Gullickson, Alize Cornet (a 21-a favorită), Caroline Wozniacki (cap de serie 10) şi Jelena Jankovic (ca de serie 5). La rândul ei, Stosur a produs o surpriză în drumul spre sferturile de finală, eliminând pe Elena Dementieva, cap de serie numărul 4.
Setul 1
0-1 Stosur îşi câştigă serviciul
0-2 Cîrstea arată că are emoţii şi greşeşte repetat. Stosour are trei mingi de break şi Sorana face dublă greşeală
0-3 Stosur loveşte foarte bine, în lungul liniei şi arată multă siguranţă. LA 40-30 australianca reuşeşte as şi ia game-ul
1-3 Sorana greşeşte repetat pe propriul serviciu dar îşi revine, loveşte bine cu reverul şi forţează greşeala adversarei
1-4 Game disputat, schimburi lungi încept bine de Cîrstea. Dar Stosur nu e începătoare şi arată că ştie să lovească decisiv când e nevoie
1-5 Game şi mai disputat. Cîrstea câştigă punctele pe greşeala adversarei, nu puncte decisive, iar acest lucru se vede. Stosur face iar break
1-6 Sorana a început să joace mingi curajoase dar încă nu îi intră. În schimb, Stosur pune mingile cu mâna şi ia game-ul la 15
Setul 2
1-0 Sorana atacă mai mult şi ia primul game la 15
1-1 Cîrstea găseşte unghiuri surprinzătoare şi face 40-0, dar Stosur are o tărie de fier şi revine cu lovituri foarte puternice. La avantaje, Stosur conduce aproape continuu şi după multe minute câştigă game-ul
1-2 Game echilibrat care merge iar la avantaje. Dar Sorana greşeşte copilăreşte exact când are puncte decisive şi Stosur profită. Break
1-3 Stosur este extrem de puternică, iar loviturile ei o pun în mare dificultate pe Cîrstea, care contracarează cu mingi inteligente. Game-ul se prelungeşte dar australianca se impune iar
1-4 Cîrstea serveşte destul de bine, dar adversara duce game-ul la avantaje. Sorana încearcă să lovească la fel de tare ca adversara şi, implicit, e expusă greşelilor. Break point Stosur, Sorana se pierde şi cedează uşor punctul
2-4 Sorana loveşte decisiv, o "plimbă" pe Stosur dar greşeşte un smash usor care ar fi însemnat break. Ratează mai multe puncte de break dar la unul Stosur greşeşte. 4-2 şi Cîrstea are o şansă!
3-4 Cîrstea serveşte foarte bine, Stosur nu poate returna şi jucătoarea noastră ia game-ul cu 40-15
3-5 Stosur nu mai domină atât de categoric dar greşelile lui Cîrstea fac diferenţa şi românca pierde la 30
3-6 Stosur atacă extrem de agresiv şi face break. MECI STOSUR
Antena3.ro