Cele două jucătoare belgiene Justine Henin şi Kim Clijsters se vor întâlni în semifinalele turneului Sony Ericsson Open de la Miami, după ce amândouă au trecut de adversarele din sferturi.
Henin a făcut un pas înainte pentru a treia finală în acest an de la revenirea în tenis, învingând-o pe jucătoarea de tenis numărul doi în lume, Caroline Wozniacki, cu 6-7, 6-3, 6-4. Acum are ocazia să se răzbune pe Clijsters pentru înfrângerea din finala Open-ului de la Brisbane, din ianuarie, după ce rivala ei a trecut cu 6-3, 7-5 de australianca Samantha Stosur.
Henin, câştigătoare a nouă titluri de Mare Şlem, a intrat în concurs pe bază de invitaţie. În vârstă de 27 de ani, ea a revenit în tenisul profesionist în ianuarie, după ce s-a retras în 2008, iar Wozniacki a declarat că nu a fost surprinsă de forma excelentă a Justinei. "A făcut pauză 18 luni, dar s-a antrenat din greu şi va redeveni numărul unu în lume. Are experienţa necesară şi toate calităţile pentru a redeveni o mare jucătoare", a declarat Wozniacki.
În cealaltă semifinală se vor întâlni joi Venus Williams şi franţuzoaica Marion Bartoli.
Antena3.ro