Antena 3 CNN Sport Tenis Roger Federer şi Serena Williams au fost declaraţi favoriţi la Australian Open

Roger Federer şi Serena Williams au fost declaraţi favoriţi la Australian Open

1 minut de citit Publicat la 14:15 14 Ian 2010 Modificat la 14:15 14 Ian 2010
Roger Federer şi Serena Williams au fost declaraţi favoriţi la Australian Open
Liderii clasamentelor individuale din tenisul mondial, Roger Federer şi Serena Williams, au fost desemnaţi, joi, principalii favoriţi la câştigarea primului turneul de Mare Şlem al anului, Australian Open. Dintre aceştia, doar Williams este şi deţinătoare a trofeului, Federer pierzând finala de anul trecut în faţa spaniolului Nadal.
Nici un român nu este cotat cu şanse la câştigarea titlului de la Melbourne, după ce Victor Hănescu şi Sorana Cîrstea nu au fost incluşi între cei câte 32 de sportivi de la fiecare categorie consideraţi cap de serie. Dintre favoriţi, Roger Federer, liderul clasamentului ATP, are prima şansă la câştigarea trofeului şi luarea revanşei în faţa lui Rafael Nadal. În 2009, spaniolul îl învingea pe Federer în finala "turneului preferat" al elveţianului, făcându-l să plângă în hohote.
1. Roger Federer (Elveţia)
2. Rafael Nadal (Spania)
3. Novak Djokovici (Serbia)
4. Juan Martin del Potro (Argentina)
5. Andy Murray (Marea Britanie)
6. Nikolai Davidenko (Rusia)
7. Andy Roddick (SUA)
8. Robin Soderling (Suedia)
9. Fernando Verdasco (Spania)
10. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa)
11. Fernando Gonzalez (Chile)
12. Gael Monfils (Franţa)
13. Radek Stepanek (Cehia)
14. Marin Cilici (Croaţia)
15. Gilles Simon (Franţa)
16. Tommy Robredo (Spania)
17. David Ferrer (Spania)
18. Tommy Haas (Germania)
19. Stanislas Wawrinka (Elveţia)
20. Mihail Iujnâi (Rusia)
21. Tomas Berdych (Cehia)
22. Lleyton Hewitt (Australia)
23. Juan Carlos Ferrero (Spania)
24. Ivan Ljubicici (Croaţia)
25. Sam Querrey (SUA)
26. Nicolas Almagro (Spania)
27. Philipp Kohlschreiber (Germania)
28. Jurgen Melzer (Austria)
29. Viktor Troicki (Serbia)
30. Juan Monaco (Argentina)
31. Albert Montanes (Spania)
32. Jeremy Chardy (Franţa)
Serena Williams, favorită la feminin
În competiţia feminină, Serena Williams va trebui să reziste în faţa unor sportive motivate precum Safina sau Kuzneţova. De notat este faptul că nou-revenita Justine Henin nu este cotată printre cele 32 de favorite.

1. Serena Williams (SUA)
2. Dinara Safina (Rusia)
3. Svetlana Kuzneþova (Rusia)
4. Caroline Wozniacki (Danemarca)
5. Elena Dementieva (Rusia)
6. Venus Williams (SUA)
7. Victoria Azarenka (Belarus)
8. Jelena Jankovici (Serbia)
9. Vera Zvonareva (Rusia)
10. Agnieszka Radwanska (Polonia)
11. Marion Bartoli (Frana)
12. Flavia Pennetta (Italia)
13. Samantha Stosur (Australia)
14. Maria Şarapova (Rusia)
15. Kim Clijsters (Belgia)
16. Li Na (China)
17. Francesca Schiavone (Italia)
18. Virginie Razzano (Franţa)
19. Nadia Petrova (Rusia)
20. Ana Ivanovici (Serbia)
21. Sabine Lisicki (Germania)
22. Daniela Hantuchova (Slovacia)
23. Dominika Cibulkova (Slovacia)
24. Maria Jose Martinez Sanchez (Spania)
25. Anabel Medina Garrigues (Spania)
26. Aravane Rezai (Franţa)
27. Alisa Kleibanova (Rusia)
28. Elena Vesnina (Rusia)
29. Shahar Peer (Israel)
30. Katerina Bondarenko (Ucraina)
31. Alona Bondarenko (Ucraina)
32. Carla Suarez Navarro (Spania).
Antena3.ro

×
x close