Antena 3 CNN Sport Tenis Reprezentanţii României şi-au aflat adversarii în primul tur de la US Open

Reprezentanţii României şi-au aflat adversarii în primul tur de la US Open

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:31 26 Aug 2011 Modificat la 20:31 26 Aug 2011
Reprezentanţii României şi-au aflat adversarii în primul tur de la US Open
Tragerea la sorţi a meciurilor de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care debutează luni, nu a fost deloc blândă cu jucătoarele din România. Patru din cele cinci reprezentante ale ţării noastre vor avea parte în primul tur de adversare de pe lista capilor de serie.
 
Cea mai dificilă misiune pare să o aibă Alexandra Dulgheru, care o va întâlni pe câştigătoarea din acest an de la Wimbledon, cehoaica Petra Kvitova, favorita numărul 5.
 
Tot cu o deţinătoare de titlu de Grand Slam va juca şi Simona Halep, căreia sorţii i-au desemnat-o ca adversară pe chinezoaica Li Na, a 6-a favorită, învingătoare la Roland Garros în 2011.
 
De meciuri grele vor avea parte şi Irina Begu, care o va înfrunta pe italianca Roberta Vinci (cap de serie 18), şi Sorana Cârstea, care va juca împotriva belgiencei Yanina Wickmayer (20). În schimb, Monica Niculescu are, la prima vedere, o misiune mai uşoară cu Patricia Mayr-Achleitner (Austria).
 
Singurul jucător român de pe tabloul masculin de la US Open, Victor Hănescu, nu a avut nici el prea mult noroc, urmând să-l întâlnească pe francezul Michel Llodra, cap de serie numărul 29.

 

×
x close