Tenismanul Rafael Nadal a câştigat, duminică, turneul de la Wimbledon. Spaniolul de 24 de ani l-a învins pe cehul Tomas Berdych, cu scorul de 6-3, 7-5, 6-4 şi a obţinut, astfel, al doilea său trofeu la cel mai mare turneu pe iarbă al anului. Cu această victorie, Nadal îşi consolidează şi primul loc în ierarhia ATP, în condiţiile în care în 2009 nici măcar nu a participat la Wimbledon din cauza unei accidentări.
Numărul unu mondial nu a avut probleme în faţa adversarului ceh şi a câştigat toate cele trei seturi. Drumul lui Nadal spre finală nu a fost unul foarte uşor, dar spaniolul a trecut fiecare test cu brio. În sferturile de finală, l-a învins pe suedezul Robin Soderling cu 3-6, 6-3, 7-6, 6-1, iar în semifinală l-a depăşit pe favoritul tribunelor, Andy Murray, 6-4, 7-6, 6-4.
"Este mai mult decât un vis pentru mine, este mereu de vis să joci în această finală. Să am acest trofeu în mâini este incredibil. Berdych are un sezon extraordinar, îmi pare rău pentru azi (n.r. duminică), dar îţi urez noroc pentru restul sezonului", a declarat Nadal la sfârşitul meciului, pe terenul central de la All England Club.
Antena3.ro