"Calendarul competiţiei este foarte, foarte rău. Mai ales pentru cei mai buni jucători. Meciurile au loc după Australian Open, Wimbledon sau US Open. Dacă joci finala la un astfel de turneu, trebuie să revii în Europa şi să te adaptezi decalajului de fus orar în două-trei zile. Apoi treci de la o suprafaţă la alta şi îţi expui corpul riscului accidentărilor", a afirmat liderul mondial, potrivit L'Equipe.
Novak Djokovici doreşte ca partidele din Cupa Davis să se dispute într-un interval de două săptămâni, o dată pe an sau la doi ani. "De ce nu ne-am putea imagina o competiţie de două săptămâni, în fiecare an sau la doi ani, cu 16 echipe în patru grupe, care se desfăşoare în patru locuri diferite, apoi un Final Four? Important este să-i atragi pe cei mai buni jucători din lume, pentru că nouă ne place să ne reprezentăm ţările noastre la Jocurile Olimpice şi la Cupa Davis, dar asta nu se poate întâmpla atât de frecvent", a precizat tenismenul. În acest sezon, Djokovici va pleca din Marea Britanie, de la turneul de la Wimbledon, în Argentina, pentru întâlnirea din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Davis, programată între 17 şi 19 iulie.