Antena 3 CNN Sport Tenis Novak Djokovic și John Isner, calificați în semifinalele turneului ATP de la Miami

Novak Djokovic și John Isner, calificați în semifinalele turneului ATP de la Miami

1 minut de citit Publicat la 08:32 03 Apr 2015 Modificat la 08:32 03 Apr 2015
Novak-Djokovic-IW-Preview.jpg
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1000 de la Miami, dotat cu premii în valoare de de 5.381.235 dolari, învingându-l în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, pe spaniolul David Ferrer, joi, într-o partidă din sferturile de finală, scrie Agerpres.

Djokovic, câștigătorul acestei competiții în 2014, a avut parte de o seară mai puțin complicată decât cea de marți, când a fost la un pas de eliminare în fața ucraineanului Aleksandr Dolgopolov.

Sârbul a avut un început mai ezitant de partidă în fața lui Ferrer, numărul 7 mondial, fiind condus cu 3-0 și apoi cu 4-1, dar a revenit și a câștigat primul set cu 7-5. În cel de-al doilea set, "Djoko" a controlat mai jocul și a avut ocazia să servească pentru meci la 5-4, însă spaniolul a făcut break și a reușit să egaleze, după care liderul ATP a câștigat următoarele două ghemuri, pecetluind astfel soarta partidei.

Djokovic și-a asigurat biletul pentru penultimul act după o oră și 53 minute de joc, iar următorul său adversar va fi americanul John Isner, care a făcut o puternică impresie în fața japonezului Kei Nishikori, numărul 5 mondial, pe care l-a învins categoric, cu 6-4, 6-3, după o partidă în care a reușit 12 ași.

Isner, numărul 24 mondial, a câștigat doar 2 dintre ultimele 8 confruntări cu Djokovic, care l-a învins ultima oară în sferturile de finală la Indian Wells (6-4, 7-6).

Cealaltă semifinală a turneului masculin de la Miami se va disputa între britanicul Andy Murray și cehul Tomas Berdych, care și-au asigurat calificarea în această fază a competiției încă de miercuri. Murray, cap de serie numărul 3, a dispus cu 3-6, 6-4, 6-4 de austriacul Dominic Thiem, în timp ce Berdych (nr.6) a trecut cu 6-3, 6-4 de argentinianul Juan Monaco.

×
x close