Antena 3 CNN Sport Tenis Nadal îl învinge pe Federer în finala de la Madrid şi devine recordman al turneelor Masters

Nadal îl învinge pe Federer în finala de la Madrid şi devine recordman al turneelor Masters

1 minut de citit Publicat la 23:20 16 Mai 2010 Modificat la 23:20 16 Mai 2010
Nadal îl învinge pe Federer în finala de la Madrid şi devine recordman al turneelor Masters
Spaniolul Rafael Nadal a câştigat duminică turneul Masters 1000 de la Madrid după o victorie în finala cu Roger Federer cu scorul de 6-4, 7-6. Astfel, ibericul este primul tenisman care câştigă toate cele trei turnee pe zgură care precedă Roland Garros, Monte Carlo, Roma şi Madrid. Mai mult, Nadal este acum deţinătorul recordului de cele mai multe titluri în turnee Masters, cu 18 trofee cucerite.
Federer juca finala de la Madrid din postura de deţinătoare a trofeului, dar de această dată lucrurile nu au mai mers la fel de bine ca în 2009. Elveţianul a avut o misiune foarte grea, făcând faţă doar cu greu în primul set. Agresivitatea lui Nadal i-a adus un prim break, recuperat însă imediat de Federer. Încă un break al spaniolului a dus, însă, la un prim act câştigat de Nadal. În al doilea set, Federer şi-a creat un avantaj de 4-2, dar Nadal a revenit şi s-a impus la tiebreak, 7-5, cucerind cel de-al treilea său turneu Masters al anului.
Victoria de la Madrid îl duce pe Nadal la un total de 18 turnee Masters câştigate, faţă de cele 17 deţinute de Andre Agassi. Roger Federer a câştigat şi el 16 astfel de competiţiie. Turneele masters sunt cele mai prestigioase din tenis după cele patru Grand Slamuri ale anului.
Antena3.ro

×
x close