Antena 3 CNN Sport Tenis Monica Niculescu, "vinovată" pentru valul de critici primit de chinezoaica Li Na

Monica Niculescu, "vinovată" pentru valul de critici primit de chinezoaica Li Na

1 minut de citit Publicat la 17:42 04 Oct 2011 Modificat la 17:42 04 Oct 2011
Monica Niculescu, "vinovată" pentru valul de critici primit de chinezoaica Li Na
Li Na, prima femeie din Asia care a câştigat un turneu de Mare Şlem la simplu, a fost bombardată cu critici după eliminarea şoc din prima rundă a Open-ului Chinei.

Presa de stat şi o parte din nenumăraţii fani au acuzat-o pe câştigătoarea de la Roland Garros că petrece prea mult timp semnând contracte de sponsorizare în loc să îşi îmbunătăţească jocul şi să continue victoriile istorice precum cea de la Paris.

Li Na a fost eliminată din prima competiţie de pe teren propriu după victoria istorică, reuşind doar patru puncte în ciuda susţinerii masive din public. Cea care a făcut valul de critici posibil a fost o româncă. Monica Niculescu, numărul 58 WTA, a învins-o pe Na Li cu 6-4, 6-0.

Evident marcată de înfrângere, Li Na a refuzat să ofere explicaţii legiunilor întregi de fani chinezi pe care îi are.  În schimb, când a fost întrebată dacă nevoie de a-şi satisface sponsorii pune o presiune distructivă pe umerii ei, Na Li şi-a cerut scuze faţă de firmele susţinătoare pentru eliminarea prematură.

Editorialiştii şi fanii dezamăgiţi au luat foc în urma acestui comentariu, spunând că sportiva a petrecut mai mult timp semnând contracte de sponsorizare decât pe terenul de antrenament. Iată câteva critici aduse chinezoaicei:

Cqnews.com: "Li Na: star mondial de tenis sau expertă în lumea modei?
China Daily: "Li Na ar fi trebuit să vină mai puternică după un debut furtunos de sezon"
Fan pe Weibo: "Sunt foarte descurajat. Li Na aproape că nu a luat niciun punct. Prea multe contracte. Probabil că nu mai e în stare să câştige niciun meci"

×
x close