După un set secund în care a refuzat on court coachingul, Halep l-a chemat pe Cahill în debutul decisivului.
Simona a părut extrem de reticentă la mesajul transmis de australian.
Iată dialogul iniţial dintre cei doi, potrivit digisport.ro.
”Halep: Trebuie doar să o joc pe rever.
Cahill: Și ce vei face în setul trei?
Halep: Nimic!
Cahill: Asta e tot?”
Ulterior, văzând că Simona nu e în starea mentală potrivită, Cahill şi-a început discursul, încercând să îi transmită elevei sale un mesaj pozitiv. Trebuie să ajustezi returul pentru că nu câștigi suficiente puncte din exteriorul terenului. Serviciul tău merge bine. Ai un procentaj foarte bun la primul serviciu, variezi bine jocul, câștigi puncte, reverul tău în lung de linie arată bine pe fundul terenului. Dar atunci când ai ocazia și este un punct mare, trebuie să ai incredere în rever și să lovești în ambele părți ale terenului. Trebuie să ai încredere în loviturile tale", a spus australianul.