Antena 3 CNN Sport Tenis Meci caritabil: Roger Federer şi starurile tenisului mondial au strâns 130.000 de euro pentru victimele din Haiti (VIDEO)

Meci caritabil: Roger Federer şi starurile tenisului mondial au strâns 130.000 de euro pentru victimele din Haiti (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:49 17 Ian 2010 Modificat la 14:49 17 Ian 2010
Meci caritabil: Roger Federer şi starurile tenisului mondial au strâns 130.000 de euro pentru victimele din Haiti (VIDEO)
Tenismanul numărul unu în lume, Roger Federer, şi alţi mari jucători şi-au petrecut ajunul turneului Australian Open jucând într-un meci caritabil prin care au strâns peste 130.000 de euro pentru victimele cutremurului din Haiti.

Roger Federer, care a câştigat un record de 15 titluri de Mare Şlem, a făcut echipă cu Serena Williams, campioana en-titre de la Australian Open, şi favoriţii gazdelor: Lleyton Hewitt şi Samantha Stosur. Din cealaltă echipă au făcut parte Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Roddick şi Kim Clijsters. Jucătorii au purtat pe durata partidelor microfoane, comentariile lor adăugând astfel un plus de distracţie pentru spectatorii meciurilor de dublu.



Federer a fost maestrul de ceremonie, el fiind şi cel care a venit cu ideea pentru acest meci în urmă cu o zi, iar Roddick, spre deliciul publicului, a parodiat ieşirea nervoasă a Serenei Williams la US Open, când aceasta a insultat un arbitru de linie. "Tu chiar mă taxezi pentru o greşeală într-un meci caritabil? Realizezi că Serena este şi ea aici, nu?", a spus Roddick unui arbitru de linie, în timp ce camerele de filmat o prezentau pe Serena pe marginea terenului râzând în hohote, alături de cei 15.000 de spectatori aflaţi la meci.

În final, echipa lui Federer, denumită Echipa Roşie, a învins Echipa Albastră cu 7-6, după un set care a durat o oră şi jumătate. Denumirile echipelor au fost inspirate de culorile naţionale prezente pe drapelul statului Haiti. "A fost distractiv pentru noi toţi, dar important este că îi putem ajuta pe cei din Haiti", a declarat Federer la finalul partidei.



Alţi jucători, precum Maria Sharapova, John Isner sau Marcos Baghdatis, au făcut şi ei donaţii separate, au anunţat organizatorii. Un bilet la meciul caritabil a costat aproximativ 6,5 euro, iar fanii s-au înghesuit de la orele dimineţii pentru a prinde un loc pe arenă.













Antena3.ro

×
x close