Antena 3 CNN Sport Tenis Marea Britanie a învins SUA în Cupa Davis pentru prima oară în 79 de ani

Marea Britanie a învins SUA în Cupa Davis pentru prima oară în 79 de ani

M.T.
1 minut de citit Publicat la 10:47 03 Feb 2014 Modificat la 10:47 03 Feb 2014
Marea Britanie a învins SUA în Cupa Davis pentru prima oară în 79 de ani
Foto: Agerpres/AP
După ce a devenit primul britanic câştigător la Wimbledon după 77 de ani, Andy Murray a pus capăt unui alt record negativ pentru tenisul din Marea Britanie.

Campionul olimpic a câştigat ambele meciuri de simplu pe care le-a jucat în întâlnirea de Cupa Davis cu Statele Unite, care a avut loc la San Diego, iar marea Britanie sa- calificat în sferturile de finală ale competiţiei pentru prima oară din 1986.

Mai mult decât atât, victoria cu 3-1 a britanicilor este prima obţinută de aceştia în faţa americanilor după 79 de ani.

Vineri, Murray a trecut fără probleme de Donald Young, scor 6-1, 6-2, 6-3, pentru ca duminică să aducă punctul decisiv în meciul cu Sam Querrey , pe care l-a învins în patru seturi, 7-6, 6-7, 6-1, 6-3.

Celălalt punct al britanicilor a fost adus de James Ward, care a câştigat în cinci seturi, 1-6, 7-6, 3-6, 6-4, 6-1, în faţa aceluiaşi Sam Querrey.

Singura victorie a americanilor a fost obţinută la dublu, acolo unde perechea formată din fraţii Bob şi Mark Bryan s-a impus cu 6-2, 6-3, 3-6, 6-1 în meciul cu Colin Fleming şi Andy Murray.

În sferturile de finală, Marea Britanie va juca în deplasare cu Italia, învingătoare cu 3-1 în faţa Argentinei, la Mar der Plata.

Câştigătoarea Cupei Davis în ultimele două ediţii, Cehia, a trecut cu 3-2 de Olanda şi va întâlni în turul următor echipa Japonei, care a eliminat Canada (4-1).

Finalista din 2013, Serbia, fără Novak Djokovic, a fost eliminată de Elveţia, chiar la Novi Sad.

Cu proaspătul campion de la Australian Open, Stanislas Wawrinka, şi Roger Federer în echipă, elveţienii şi-au asigurat calificarea după primele două zile ale întâlnirii de la Novi Sad, meciurile de duminică, câştigate de sârbi, neavând importanţă decât pentru palmares.

Elveţia va juca astfel în sferturi pentru prima oară după un deceniu, urmând să întâlnească echipa Kazahstanului, care a trecut cu 3-2 de Belgia.

Franţa a reuşit singura victorie la 0 din primul tur al Grupei Mondiale, 5-0 cu Australia, şi va juca pentru un loc în semifinale cu Germania, învingătoare cu 4-1 în Spania.

×
x close