Marat Safin şi-a luat adio de la Flushing Meadows miercuri, cariera fostului număr unu mondial în turneele de Mare Şlem fiind încheiată în mod abrupt, după înfrângerea cu 6-1, 4-6, 3-6, 4-6 în faţa austriacului Jurgen Melzer, în prima rundă la US Open.
Safin, renumit după ce l-a detronat pe Pete Sampras şi a câştigat turneul din 2000 de la New York, a anunţat la începutul anului că acesta va fi ultimul lui sezon. În vârstă de 29 de ani, rusul a câştigat 15 titluri într-o carieră de 12 ani, ultimul fiind la Australian Open, în 2005, când şi-a adjudecat al doilea trofeu major.
Safin a reuşit 15 aşi în meciul de adio, dar a pierdut a patra întâlnire din cinci în faţa lui Melzer.
Altfel, Roger Federer a avut un test dificil cu Simon Greul în turul doi, trecând de german cu 6-3, 7-5, 7-5 pentru ca în turul următor să îl întâlnească cu Lleyton Hewitt. Gruel a avut şansa câtorva break-uri, însă de fiecare dată Federer şi-a revenit în stil de mare campion.
Rafael Nadal, cap de serie numărul trei, a trecut cu uşurinţă de francezul Richard Gasquet, pe care l-a învins cu 6-2, 6-2, 6-3 după o oră şi 40 de minute.
Antena3.ro