Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Istanbul, după ce a învins-o pe croata Donna Vekici.
Cu toate acestea, meciul nu a fost lipsit de intrigi. Tenismena a fost enervată la culme în timpul meciului din cauza deciziei arbitrului.
”Du-te măcar să vezi că nu există niciun spaţiu. Mingea e bună. Stau aici 10 ore, nu mă mai mişc, nu mai joc, dacă nu vine supervizorul”, a țipat tenismena.
”Nu trebuie să-mi daţi punctul, doar mergeţi să vedeţi că nu e niciun spaţiu şi mingea e bună. Nici nu trebuie să-mi spuneţi, doar mergeţi ca să vedeţi cât de slab e arbitrul”, a mai spus ea, conform Adevărul.