Antena 3 CNN Sport Tenis Irina Begu, la un pas de calificarea pe tabloul principal de la Australian Open. Adversari accesibili pentru Halep şi Hănescu în primul tur

Irina Begu, la un pas de calificarea pe tabloul principal de la Australian Open. Adversari accesibili pentru Halep şi Hănescu în primul tur

M.T.
2 minute de citit Publicat la 09:20 10 Ian 2014 Modificat la 09:20 10 Ian 2014
Irina Begu, la un pas de calificarea pe tabloul principal de la Australian Open. Adversari accesibili pentru Halep şi Hănescu în primul tur
Irina Begu este la un pas de a-şi asigura prezenţa pe tabloul principal de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a reuşit să avanseze în ultimul tur al calificărilor de la Melbourne.

Românca, ocupanta locului 129 în ierarhia WTA, a învins-o în trei seturi pe sârboaica Jovana Jaksic, scor 6-3, 1-6, 6-4, şi va juca meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal împotriva lui Madison Brengle, din Statele Unite.

Celelalte două jucătoare din România care au jucat în calificările de la Open-ul Australiei, Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu, au fost învinse în turul doi.

Dulgheru a pierdut meciul cu Katerina Siniakova (Cehia), scor 3-6, 6-2, 2-6, în timp ce Mitu a cedat tot în trei seturi, scor 7-5, 3-6, 0-6, în faţa azerei Zarina Dias.

La masculin, Marius Copil a fost eliminat în turul doi al tabloului preliminar de taiwanezul Yang Tsung-Hua, care s-a impus cu un dublu 6-4.

Reprezentanţii României pe tabloul principal de la Melbourne şi-au aflat deja adversarii din primul tur.

La feminin, Simona Halep, cap de serie numărul 11, va întâlni o jucătoare venită din calificări, în timp ce Sorana Cîrstea va juca împotriva Marinei Erakovic (Noua zeelandă).

Monica Niculescu o va avea ca adversară pe israelianca Shahar Peer, iar Alexandra Cadanţu are cel mai dificil meci, urmând să joace împotriva italiencei Flavia Pennetta, a 28-a favorită.

În turneul masculin, Victor Hănescu va debuta împotriva unui jucător venit din calificări.

Nadal, în jumătatea dificilă de tablou



Liderul mondial Rafael Nadal va avea parte de un prim tur dificil, urmând să joace împotriva reprezentantului gazdelor, Bernard Tomic.

Ibericul se află pe aceeaşi jumătate de tabloul cu argentinianul Juan Martin Del Potro, pe care l-ar putea întâlni în sferturile de finală, dar şi cu Andy Murray şi Roger Federer, care de asemenea s-ar putea înfrunta în sferturi, cu învingătorul urmând să joace în semifinale cu Nadal.

O tragere la sorţi mai blândă a avut sârbul Novak Djokovic, care are şansa de a deveni primul jucător din istorie care se impune de patru ori consecutiv la Australian Open. Fostul lider mondial va juca în primul tur cu slovacul Lukas Lacko şi este pe aceeaşi jumătate de tablou cu spaniolul David Ferrer şi Stanislas Wawrinka.

La feminin, Serena Williams, favorita principală, va debuta împotriva australiencei Ashleigh Barty, care beneficiază de un wild-card, şi, dacă nu vor exista surprize, va întâlni în sferturi o altă reprezentantă a gazdelor, Samantha Stosur, care a învins-o în finala de la US Open din 2011.

Câştigătoarea ultimelor două ediţii la Melbourne, Victoria Azarenka, va juca împotriva suedezei Johanna Larsson, în timp ce a treia favorită, rusoaica Maria Sharapova, o va întâlni pe americanca Bethanie Mattek-Sands.

×
x close