Antena 3 CNN Sport Tenis Ilie Năstase: Simona a jucat bine, joacă cu încredere. Eu zic că azi a fost finala

Ilie Năstase: Simona a jucat bine, joacă cu încredere. Eu zic că azi a fost finala

1 minut de citit Publicat la 22:26 08 Iun 2017 Modificat la 22:26 08 Iun 2017
o_1bi4il9bkqi7gu1rahu07b7a8.jpg
Foto: Facebook/Ilie Năstase

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, joi seară, că Simona Halep a jucat bine în semifinala cu Karolina Pliskova, el precizând că în opinia sa acest meci a fost "finala de la Roland Garros", potrivit news.ro.

„Am spus şi după calificarea în semifinale că Pliskova e cea mai periculoasă sportivă care a mai rămas în turneu şi am avut dreptate pentru că meciul a fost foarte greu. În setul al doilea, Plsikova a început să servească mai bine, a băgat şi câţiva aşi, dar ea nu e obişnuită să joace pe zgură. A început apoi să fie agresivă, iar când joci aşa apar şi multe greşeli, cum s-a văzut în decisiv. Nu o critic pe Simona, a jucat bine. Acum joacă cu încredere, asta e partea importantă. Primul set a fost mai lejer, dar Pliskova a revenit în setul doi, când Simona n-a mai putut face nimic. Eu zic că azi a fost finala”, a spus Năstase la Digi Sport.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în finala French Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2.

×
x close