"Sunt extrem de fericit. Am fost foarte emoţionat. Cred că nici 20 de finale nu se compară cu un titlu obţinut, mai ales cu prietenul meu Jean-Julien. Încă nu realizez ce s-a întâmplat, am ţinu-o într-o petrecere de la acel moment. Sunt foarte fericit că am putut să aduc acest trofeu acasă. Anul acesta, mai mult ca oricând, am simţit că avem un culoar dificil până în finală, dar am spus că este anul nostru. Parcă ştiam că vom câştiga şi chiar dacă am trecut prin momente grele, am fost şi conduşi, am salvat şi o minge de meci, dar nu ne-am pierdut în niciun moment dificil. Am avut încredere în noi, ne-am ajutat şi cred că acolo a fost diferenţa.
Tecău a explicat că şi petrecerea ce a urmat victoriei a fost demnă de un titlu de grand slam.
"Am petrecut, mai mulţi jucători din vestiar, ni s-a spus să ne şi bucurăm ca să ne aducem aminte, nu doar de trofeu. Ne-am bucurat, ne-am distrat, acum este cazul să ne revenim. Euforia aceasta va dura mult timp de acum încolo, dar o luăm de la capăt şi mergem mai departe, să câştigăm şi meciurile următoare."
Tecău a recunoscut că acesta era visul său suprem şi că acum caută să îşi găsească altul, poate chiar un titlu la U.S. Open.
"Acesta era visul suprem pentru mine. Acum trebuie să îmi găsesc alt vis, alt titlu. Poate la U.S. Open. Trebuie să îmi găsesc altă motivaţie şi acum că am gustat această experienţă de grand slam, dorim să mai trăim acest moment."
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), favorit 13, scor 7-6 (5), 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră şi 52 de minute.
Horia Tecău a devenit, astfel, al doilea jucător după Ilie Năstase, care câştigă turneul de la Wimbledon.