Antena 3 CNN Sport Tenis Horia Tecău, în finala de dublu mixt de la Australian Open

Horia Tecău, în finala de dublu mixt de la Australian Open

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:39 24 Ian 2014 Modificat la 08:39 24 Ian 2014
Horia Tecău, în finala de dublu mixt de la Australian Open
Horia Tecău şi partenera sa, Sania Mirza (India), s-au calificat în finala de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

În semifinale, Tecău şi Mirza, favoriţi numărul 6, au trecut de perechea australiană Matthew Ebden/Jarmila Gajdosova, scor 2-6, 6-3, 10-2.

În finala de duminică, dublul româno-indian va juca împotriva perechii învingătoare din semifinala Jie Zheng (China)/Scott Lipsky (SUA) - Kristina Mladenovic (Franţa)/Daniel Nestor (Canada).

Horia Tecău are şansa de a obţine al doilea titlu de Grand Slam al carierei, primul fiind câştigat tot la Melbourne, în 2012, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands.

Mirza are două titluri la dublu mixt, în 2009 la Australian Open şi în 2012 la Roland Garros, de fiecare dată făcând pereche cu indianul Mahesh Bhupath.

×
x close