Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o în această dimineaţă pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA, în sferturile de finală ale China Open, scor 6-2, 6-1.
Halep s-a impus în fața Dariei Kasatkina după o oră şi 10 minute.
Plenty of impressive play lands @Simona_Halep the 6-2 opener #ChinaOpen! pic.twitter.com/BsWNQxzzCX
— WTA (@WTA) 6 October 2017
Jucătoarea română şi-a luat astfel o frumoasă şi meritată revanşă în faţa Dariei Kasatkina, după ce fusese învinsă cu acelaşi scor, cu puțin timp în urmă, la Wuhan.
Simona Halep, la cea mai bună performanţă a sa la Beijing, şi-a asigurat un cec de 310.455 dolari şi 390 de puncte WTA. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi letona Jelena Ostapenko.