Antena 3 CNN Sport Tenis Halep îl felicită pe Tecău pentru titlul la dublu la Wimbledon

Halep îl felicită pe Tecău pentru titlul la dublu la Wimbledon

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:30 11 Iul 2015 Modificat la 21:30 11 Iul 2015
halep.jpg
Foto: Agerpres
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a postat un mesaj pe Facebook, în care îl felicită pe Horia Tecău, care, sâmbătă, a câştigat proba de dublu la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.
 
"Champ, you did it! Felicitări, Horia!", a scris Halep pe contul de Facebook. 
 
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), favorit 13, scor 7-6 (5), 6-4, 6-4.
 
Acesta este primul titlu de dublu masculin la un Grand Slam pentru Tecău. Horia Tecău a mai câştigat un titlu de Grand Slam, însă la dublu mixt, în 2012, la Australian Open.
 
Halep, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon. Ea va reveni în activitate la turneele de pe continentul nord-american, care preced US Open, ultimul Grand Slam al anului, programat să se desfăşoare între 31 august şi 13 septembrie.

×
x close