Antena 3 CNN Sport Tenis Dulgheru ratează calificarea în optimile Roland Garros, învinsă de Wozniacki

Dulgheru ratează calificarea în optimile Roland Garros, învinsă de Wozniacki

<1 minut de citit Publicat la 12:29 29 Mai 2010 Modificat la 12:29 29 Mai 2010
Dulgheru ratează calificarea în optimile Roland Garros, învinsă de Wozniacki
Capăt de drum pentru Alexandra Dulgheru la Roland Garros. Sportiva română a ratat calificarea în turul IV al turneului de la Paris, fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul trei, în două seturi. Favorita s-a impus după un meci care a durat o oră şi 46 de minute, cu scorul de 6-3, 6-4.
Românca, aflată pe cai mari după ce de curând şi-a apărat cu succes titlul la turneul de la Varşovia, a avut ghinionul să o întâlnească în turul III pe a treia jucătoare a lumii. Cu toate acestea, Dulgheru a făcut break încă din primul game al meciului şi, la un moment dat, a avut şansa de a face unul nou. Cu toate acestea, Wozniacki şi-a dovedit experienţa şi a luat primul set cu 6-3. În al doilea act, Dulgheru a făcut un nou break, la 2-1, dar nu a rezistat până la final, Wozniacki impunându-se cu 6-4 şi avansând în optimi, potrivit Mediafax.
Ediţia curentă de la Roland Garros este al treilea turneu de Mare Şlem la care participă jucătoarea română de 20 de ani. Cu toate acestea, este primul la care reuşeşte să treacă de primul tur.
Antena3.ro

×
x close