Antena 3 CNN Sport Tenis Djokovici s-a calificat în finală la Wimbledon şi va deveni noul lider ATP

Djokovici s-a calificat în finală la Wimbledon şi va deveni noul lider ATP

1 minut de citit Publicat la 19:02 01 Iul 2011 Modificat la 19:02 01 Iul 2011
Djokovici s-a calificat în finală la Wimbledon şi va deveni noul lider ATP
Foto: INTACT Images/EPA
Jucătorul Novak Djokovici, al doilea favorit, l-a învins, vineri, cu scorul de 7-6 (4), 6-2, 6-7 (9), 6-3, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, al 12-lea favorit. Astfel Djokovici s-a a reuşit calificarea în finala turneului de la Wimbledon, iar începând de luni sârbul va ocupa prima poziţie în clasamentul ATP.
   
Djokovici s-a impus în faţa lui Tsonga la finalul unui meci care a durat peste trei ore.
  
Dublul câştigător al turneului de la Australian Open este pentru prima dată în finală la Wimbledon. Djokovici a disputat până acum două finale de Grand Slam şi le-a câştigat pe amândouă.
   
Sârbul va trece în premieră pe primul loc al clasamentului ATP indiferent de rezultatul finalei pe care o va disputa, duminică, împotriva învingătorului dintre Rafael Nadal, actualul lider ATP, şi britanicul Andy Murray, locul 4 ATP şi al patrulea favorit.
   
Djokovici se află în acest moment la 65 de puncte de Nadal, care are de apărat cele 2.000 de puncte obţinute prin victoria repurtată la ediţia de anul trecut.

Sârbul a ajuns, în 2010, până în semifinale, astfel că prin calificarea în ultimul act în 2011 va primi 1.200 de puncte, din care se vor scădea punctele aferente fazei atinse la ediţia precedentă a turneului, 720.

Astfel, tenismanul sârb câştigă 480 de puncte numai prin calificarea în finală, în timp ce Nadal nu va primi niciun punct în plus chiar dacă va ridica trofeul duminică.
   

×
x close