Tenismenul Novak Djokovici l-a învins, duminică, pe Rafael Nadal, cu scorul de 6-3, 6-4, în finala turneului de 500 de puncte China Open de la Beijing, dar începând de luni, jucătorul spaniol va reveni pe prima poziţie a clasamentului ATP, conform Mediafax.
Djokovici, actualul număr 1 mondial, reuşeşte astfel al patrulea său succes la turneul chinez, după ce s-a mai impus în finalele din 2009, 2010 şi 2012. Scorul întâlnirilor directe dintre Djokovici şi Nadal este acum de 22-16 în favoarea jucătorului spaniol.
Nadal şi-a asigurat revenirea pe locul 1 după ce a reuşit calificarea în finala China Open. El a ocupat ultima dată acest loc la 3 iulie 2011 şi a acumulat până în prezent 102 săptămâni petrecute în poziţia de lider mondial, 46 de săptămâni după data de 18 august 2008 şi 56 de săptămâni după 7 iunie 2010.