Ion Țiriac a declarat că nu a fost de acord ca Maria Șarapova să participe turneul la Madrid, dar decizia finală nu i-a aparținut lui, ci organizatorului, scrie sport.ro.
„Solicitările de wild card au fost adresate către un număr relevant de turnee, precum Stuttgart, Madrid, Roma și altele. Prima a venit către mine, în calitate de proprietar al turneului de la Madrid, prin prisma relevanței competiției. Personal m-am opus propunerii de acordare a unui wild card către Șarapova. Decizia finală însă nu îmi aparține. Organizatorul are dreptul de selecție, nu proprietarul. Manuel Santana este directorul turneului și reprezentantul organizatorului, în măsură să hotărască aceste aspecte”, a declarat Țiriac.