Croaţia - Statele Unite: 2-0
Lipsiţi de aportul vedetei Andy Roddick, care abia a disputat finala turneului de la Wimbledon contra lui Roger Federer, americanii i-au aruncat în luptă pe Blake şi Fish în faţa croaţilor, şi au ieşit şifonaţi. James Blake a pierdut cu Ivo Karlovici după o partidă extrem de disputată, cu scorul de 6-7 (5/7), 4-6, 6-3, 7-6 (7/3), 7-5. Apoi, Mardy Fish nu a putut readuce egalitatea în această confruntare şi a cedat şi el cu Marin Cilici, 4-6, 6-3, 6-7 (2/7), 6-1, 8-6, potrivit Mediafax.
Cehia - Argentina: 1-1
Egalitatea s-a păstrat între naţionalele Cehiei şi Argentinei şi după primele două partide, scorul fiind 1-1. Tomas Berdych a adus Cehia în avantaj după confruntarea cu Juan Monaco, pe care l-a învins cu 6-4, 2-6, 2-6, 6-3, 6-2, dar Juan Martin del Potro a reparat ce stricase colegul său în partida următoare. Argentinianul a dispus în trei seturi de Ivo Minar, cu 6-1, 6-3, 6-3.
Spania - Germania 1-1
Spania, lipsită de aportul celui mai important jucător al său, Rafa Nadal, accidentat în continuare la genunchi, nu a reuşit să obţină decât o victorie primele două partide cu Germania. Fernando Verdasco adus zâmbetele în tabăra iberică după întâlnirea cu Andreas Beck, terminată cu 6-0, 3-6, 6-7 (4/7), 6-2, 6-1, dar Philipp Kohlschreiber l-a învins şi el pe Tommy Robredo cu 6-3, 6-4, 6-4, iar totul se decide în ultimele trei partide.
Israel - Rusia 2-0
Mare surpriză în ultimul sfert de finală, cel dintre naţionalele Israelului şi Rusiei. Ruşii, lipsiţi de jucători importanţi precum Nikolai Davidenko sau Marat Safin, retras din echipa de Cupa Davis, au cedat în amândouă partidele. Igor Andreev a fost învins de Harel Levy cu 6-4, 6-2, 4-6, 6-2, iar Mihail Iujnîi a pierdut cu Dudi Sela, scor, 3-6, 6-1, 6-0, 7-5.
Antena3.ro