Antena 3 CNN Sport Tenis Cupa Davis: România va întâlni Rusia la Braşov

Cupa Davis: România va întâlni Rusia la Braşov

1 minut de citit Publicat la 17:40 23 Dec 2008 Modificat la 17:40 23 Dec 2008
Cupa Davis: România va întâlni Rusia la Braşov
Oraşul Braşov a primit o veste bună marţi, atunci când Federaţia Internaţională de Tenis şi-a dat acceptul ca meciul de Cupa Davis dintre România şi Rusia din cadrul primului tur al competiţiei să se joace acolo. Vestea a fost dată de către Florin Florea, Directorul Direcţiei de Sport şi Tineret a Municipiului Braşov.
"Am purtat o mulţime de discuţii săptămâna trecută cu Dumitru Hărădău şi cu primarul Braşovului, George Scripcaru, pentru organizarea la Braşov a acestui eveniment. Pentru că avem experienţa organizării unei astfel de competiţii, am primit de la Federaţia Internaţională o mulţime de derogări. În mod normal ne trebuia o sală de cel puţin 4000 de locuri, dar cum în România, în afară de Sala Polivalentă din Bucureşti, nu există o sală cu această capacitate, au fost de acord să aibă loc la Braşov. A contat enorm şi faptul că în 2005 noi ne-am achitat cu brio de tot ce a însemnat organizare şi toată lumea a fost mulţumită. Sperăm să purtăm noroc echipei de Cupa Davis a României, aşa cum s-a întâmplat şi în meciul cu Belarus de acum trei ani", a anunţat Florea, potrivit Mediafax.
Primul tur al Cupei Davis va avea loc între 6 şi 8 martie 2009, România urmând să întâlnească o echipă mult mai apreciată în lumea tenisului masculin, Rusia.
Foto: sportpedia.mysport.ro
Antena3.ro

×
x close