"Cu piciorul stîng în piuneze și simțindu-se rău, Simona Halep a jucat finala de la Toronto cu tensiometrul pe braț. În setul al doilea, alții l-ar fi chemat pe Raed Arafat, dar ea s-a luptat. Au fost ore stupefiante. Derutată de agonia care o descătușase pe româncă, Bencic nu putea să cîștige, iar Simona nu știe să piardă. Și a făcut 1-1! În setul trei, a abandonat. Dincolo de rezultat, mai e ceva. Simona însăși sau cavalerul înzăuat Țiriac, cu vocea sa baritonală, anunță din cînd în cînd să nu mai ceară oamenii așa mult de la ea. Nimeni nu cere. Adică publicul cere, dar nu e o solicitare reală, ci una de dragul convenției jocului. Așa e în orice spectacol. David Mamet, scenaristul din „Poștașul sună întotdeauna de două ori”, explică foarte frumos fenomenul", scrie
Cătălin Tolontan, pe blogul său. Continuarea,
aici.
