Wozniacki, prima jucătoare daneză care a devenit numărul unu în lume, avea nevoie de două victorii la turneul de final de sezon din capitala Qatar pentru a-şi consolida poziţia de lider. "2010 a fost cel mai minunat an din cariera mea, în care am reuşit să îmi îndeplinesc visul de a deveni numărul unu în lume", a spus Wozniacki.
Victoria i-a asigurat lui Wozniacki şi un loc în semifinalele turneului, în timp ce adversara sa, Francesca Schiavone, a ratat turul următor. Doar trei jucătoare mai tinere decât Wozniacki au terminat anul pe primul loc mondial: Martina Hingis, Monica Seles şi Steffi Graf.
Din grupa Maro, alături de Wozniacki, în semifinale s-a mai calificat şi Samantha Stosur, de pe primul loc, în ciuda înfrângerii suferite în ultima partidă, în faţa Elenei Dementieva, scor 6-4, 4-6, 6-7.
Şi în grupa Albă zarurile au fost aruncate, chiar dacă mai sunt două meciuri de disputat. Vera Zvonareva şi Kim Clijsters au ambele câte două victorii, astfel că meciul direct dintre ele nu mai rămâne decât să stabilească ordinea în clasament. Jelena Jankovic şi Victoria Azarenka au fost eliminate.