„Îmi place să joc pe iarbă şi mă bucur că am revenit. Mă simt bine şi sunt fericit că sunt din nou la Londra, mai ales că acesta este unul din turneele mele preferate. Am jucat acest meci pentru a câştiga şi, la fel ca oricine, voi încerca să cuceresc titlul aici, chiar dacă scopul principal este să ne pregătim pentru Wimbledon”, a declarat Roddick, de patru ori învingător la Queen's.
Marea surpriză a zilei a produs-o britanicul James Ward, locul 216 în clasamentul ATP, care l-a învins cu 7-6, 6-3 pe elveţianul Stanislas Wawrinka, al patrulea favorit al competiţiei.
„Am întâlnit un jucător mare, dar pentru el a fost primul meci al sezonului pe iarbă, în timp ce pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că am jucat săptămâna trecută la Nottingham şi mi-am făcut într-un fel încălzirea”, a spus Ward, care îl va întâlni în turul următor pe campionul de anul trecut, americanul Sam Querrey, care a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Rainer Schuettler.
Juan Martin del Potro, Fernando Verdasco, Jo-Wilfried Tsonga, David Nalbandian şi Xavier Malisse s-au calificat şi ei mai departe, în urma unor victorii lejere în două seturi.