Andy Roddick este de neoprit. Americanul s-a impus din nou la Miami, după o pauză de 6 ani. În finală, Roddick a trecut de cehul Tomas Berdych, cel care în optimi l-a învins pe liderul mondial Roger Federer. Pentru această victorie, Roddick va primi 1000 de puncte ATP şi un cec în valoare de 605.000 de dolari.
Americanul Andy Roddick, cap de serie nr. 6, a câştigat, la 27 de ani, al 29-lea titlu din carieră, învingându-l pe ceh cu 7-5, 6-4.
Roddick, deja finalist cu două săptămâni în urmă într-un Masters-1.000, la Indian Wells, şi-a adjudecat al doilea turneu al sezonului, după succesul de la Brisbane, din ianuarie. La Miami, el l-a eliminat în semifinale pe spaniolul Rafael Nadal.
"Este minunat. Am câştigat primul meu meci aici şi este grozav să închei un cerc. Tomas a avut un turneu foarte bun şi este genul de jucător pe care nu îţi doreşti să îl întâlneşti în drumul spre finală", a declarat Roddick.
Antena3.ro