Antena 3 CNN Sport Tenis Andy Murray a câştigat Openul de la Valencia deşi abia revenise după accidentare

Andy Murray a câştigat Openul de la Valencia deşi abia revenise după accidentare

<1 minut de citit Publicat la 12:33 09 Noi 2009 Modificat la 12:33 09 Noi 2009
Andy Murray a câştigat Openul de la Valencia deşi abia revenise după accidentare
Britanicul Andy Murray a câştigat Openul de la Valencia, primul turneu la care participă din septembrie încoace. Tenismanul abia revenit după accidentarea de la încheietura mâinii a dispus în finala turneului de rusul Mihail Iujnîi, 6-3, 6-2, şi a cucerit al şaselea său titlu în 2009. Următoarea ţintă pentru scoţian este Mastersul de la Paris.
Numărul patru mondial nu i-a dat nici o şansă rusului care a ajuns în finala de la Valencia deşi nu era nici cotat cu o şansă la câştigarea titlului. În formă foarte bună, tenismanul de 22 de ani a făcut legea pe teren şi victoria a venit logic. În primul set, Murray a "sprintat" repede către un 5-1 în primul set, iar break-ul rusului nu a ajutat nimic, primul act încheindu-se cu 6-3. Mult mai nesigur pe el decât adversarul său, Iujnîi nu a putut face faţă nici în setul secund, unde a cedat şi mai clar, 6-2, dându-i lui Murray şansa unei reveniri perfecte în circuit.
"M-am aşteptat la un meci dificil, întrucât adversarul meu a jucat bine în ultima vreme, dar eu am servit bine şi am jucat inteligent. Mă bucur că am câştigat în două seturi", a declarat Murray pentru Eurosport.
Antena3.ro

×
Etichete: Andy Murray ATP tenis
x close