Antena 3 CNN Sport Tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

<1 minut de citit Publicat la 16:00 26 Mai 2010 Modificat la 16:00 26 Mai 2010
Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru continuă să fie într-o formă de invidiat. După ce săptămâna trecută a câştigat turneul WTA de la Varşovia pentru al doilea an consecutiv, Dulgheru a reuşit să se califice în turul trei la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

Alexandra Dulgheru a trecut în două seturi de Timea Bacsinszky din Elveţia, locul 40 WTA, scor 6-4, 6-2. Românca trecuse de aceeaşi jucătoare şi în optimile turneului din Polonia, tot în două seturi şi cu acelaşi scor, doar că inversat între gameuri: 6-2, 6-4.

La Roland Garros, Dulgheru participă la cel de-al treilea turneu de Mare Şlem din carieră, dupã ce a evoluat în 2009 la US Open şi, anul acesta, la Australian Open. Ea nu a trecut de turul întâi la precedentele douã competiţii, performanţa de la Roland Garros fiind cea mai bună a carierei.

În şaisprezecimile de finală, jucãtoarea care va împlini 21 de ani la 30 mai va evolua împotriva favoritei numărul trei a competiţiei, Caroline Wozniacki (Danemarca, locul 3 WTA).

Antena3.ro

×
x close