Antena 3 CNN Sport Tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în finala turneului de tenis de la Varşovia

Alexandra Dulgheru s-a calificat în finala turneului de tenis de la Varşovia

1 minut de citit Publicat la 14:34 21 Mai 2010 Modificat la 14:34 21 Mai 2010
Alexandra Dulgheru s-a calificat în finala turneului de tenis de la Varşovia
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru mai are un singur pas de făcut pentru a-şi apăra titlul în Polonia.

Campioană en-titre a turneului WTA de la Varşovia, Alexandra Dulgheru a făcut o partidă excelentă în semifinale şi a învins-o în trei seturi pe a treia favorită a turneului, chinezoaica Na Li, scor 6-4, 3-6, 6-4.

Dulgheru, numărul 32 în ierarhia WTA, a câştigat primul set fără foarte mari probleme, însă s-a văzut egalată de chinezoaică în setul secund. În setul decisiv, Alexandra a reuşit un break şi a dus scorul la 3-1, dar Na Li, a dus scorul la 0-40 pe serviciul româncei. Dulgheru a revenit până la 30-40, dar a cedat breakul.

În următorul game, Alexandra a salvat o minge şi a reuşit apoi breakul cu un retur excelent. Gameul şapte a început foarte bine pentru româncă, s-a văzut condusă apoi cu 40-30, dar a revenit încă o dată şi a făcut 5-2, apropiindu-se de victorie.

Na Li a forţat revenirea, şi-a făcut serviciul pentru 3-5 şi a reuşit un break important pentru a duce scorul la 4-5. Deşi a urmat la serviciu, Na Li a cedat gameul la zero, astfel că Dulgheru s-a calificat în finala turneului cu încă un break.

Dulgheru va întâlni în finală învingătoarea dintre chinezoaica Jie Zheng şi Greta Arn din Ungaria.

Pentru calificarea în finală, a doua din cariera sa, Dulgheru, care va împlini 21 de ani la 30 mai, va primi 320 de puncte şi 52.500 de dolari.

Antena3.ro

×
Etichete: Alexandra Dulgheru
x close