David Ferrer l-a oprit pe Juan Carlos Ferrero din drumul spre al treilea titlu consecutiv în tot atâtea săptămâni, după ce l-a învins în finala turneului ATP de la Acapulco cu 6-3, 3-6, 6-1.
Rezultatul a venit şi ca o răzbunare pentru Ferrer, care cedase în faţa prietenului său finala de la Buenos Aires de săptămâna trecută. A fost totodată primul titlu al favoritului numărul trei de la turneul câştigat în oraşul natal, Valencia, în 2008. Ferrero era în mare formă pe zgura latino-americană, după victoriile de la Costa do Sauipe şi Buenos Aires, însă seria de 14 victorii a fost încheiată după o oră şi 47 de minute în faţa lui Ferrer.
În turneul feminin, Venus Williams şi-a apărat titlul cucerit anul trecut, după ce a revenit şi a învins-o pe tânăra Polona Hercog, din Slovenia, cu 2-6, 6-2, 6-3. După titlul din Dubai, de săptămâna trecută, Williams şi-a trecut în cont în Mexic al 43-lea trofeu WTA.
Antena3.ro