Antena 3 CNN Sport Surse: Mircea Lucescu este noul selecționer al naționalei României. A semnat contractul cu FRF

Surse: Mircea Lucescu este noul selecționer al naționalei României. A semnat contractul cu FRF

1 minut de citit Publicat la 16:17 05 Aug 2024 Modificat la 18:23 05 Aug 2024
profimedia-mircea lucescu
Mircea Lucescu a acceptat să fie selecționerul naționalei României. Foto: Profimedia Images

Mircea Lucescu a semnat, luni, contractul cu Federația Română de Fotbal pentru a prelua naționala României, potrivit surselor Antena 3 CNN. Anunțul urmează să fie făcut oficial de FRF. Lucescu are obiectivul de a califica România la Campionatul Mondial din 2026.

După aproape patru ore de negocieri cu cei de la FRF, Mircea Lucescu a ieșit luni de la discuții fără a face un anunț. Antrenorul român a spus doar că decizia va fi comunicată de Federație.

Lucescu preia națională după plecarea lui Edi Iordănescu.

Inițial, FRF a discutat cu antrenorul echipei Farul Constanța, Gheorghe Hagi. „Gheorghe Hagi a anunţat că nu poate prelua echipa naţională a României. Federaţia Română de Fotbal doreşte să îşi exprime recunoştinţa faţă de domnul Gheorghe Hagi pentru deschiderea şi dorinţa sa de a prelua conducerea echipei naţionale de fotbal a României. Cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa naţională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambiţios, dăruirea şi pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esenţiale care, cu siguranţă, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naţionale”, transmitea Federația Română de Fotbal.

Mircea Lucescu revine pe banca primei reprezentative a României după aproape 4 decenii. El a plecat de la națională în toamna lui 1986, după ce o condusese timp de 5 ani.

A reușit o mare performanță: calificarea la turneul final al Campionatului European din 1984, după ce a câștigat cea mai grea grupă preliminară din istoria României: alături de Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru. La acel moment, la Euro se calificau doar 7 naționale, cărora li se adăuga țara gazdă.

Lucescu a mai antrenat o singură echipă națională, în afară de România, e vorba despre Turcia, între august 2017 și februarie 2019, însă mandatul a fost un eșec.

 

×
x close