Antena 3 CNN Sport Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului de la Budapesta (WTA)

Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului de la Budapesta (WTA)

<1 minut de citit Publicat la 22:31 19 Feb 2019 Modificat la 22:31 19 Feb 2019
Sorana Cîrstea, calificată în optimile turneului de la Budapesta (WTA)
Foto: pexels.com

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a trecut de unguroaica Anna Bondar cu 4-6, 6-3, 6-4.

Cîrstea (28 ani, 108 WTA), finalistă la Budapesta în 2007, când turneul era de categoria ITF, a obţinut o victorie mai dificilă decât era de aşteptat, după două ore şi 11 minute, în faţa unei adversare de 21 de ani, care ocupă locul 223 în ierarhia mondială.

Sorana Cîrstea a reuşit 9 aşi, iar Bondar 12, fiecare făcând câte 4 duble greşeli.

Cîrstea, care şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, va juca în optimi cu a patra favorită, sârboaica Aleksandra Krunic (25 ani, 57 WTA). Scorul meciurilor directe este egal, 1-1, Cîrstea învingând în 2011, în optimi, la Taşkent, cu 6-3, 6-4, iar Krunic în 2017 în calificări la Cincinnati, cu 6-7 (1), 6-3, 6-4.

Miercuri, de la ora 12:00 (ora României), Irina Begu va juca în primul tur cu germanca Mona Barthel, Cîrstea fiind programată să evolueze în cursul serii.

×
x close