Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Paris Match, că visul ei este să revină pe teren, indiferent de vârstă, ea precizând că este victima unei nedreptăți și că este de părere că merită să aleagă felul în care își încheie cariera.
"Sunt victima unei nedreptăți. Aștept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului.
Sunt o persoană emotivă și înainte de fiecare meci eram stresată și simțeam asta în stomac.
În acest an fiecare zi a fost așa. Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren și să decid eu cum îmi închei cariera în tenis.
Cred că merit asta, după munca depusă toată viața și sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunț ușor”, a spus Simona Halep.
Simona Halep a precizat că apreciază faptul că Patrick Mouratoglou și-a recunoscut greșeala.
“Sunt sigură că nu a fost intenționat și apreciez că recunoaște că greșeala a fost a lui și a echipei sale. Da, ei sunt cei care mi-au dat acel supliment alimentar. Și pentru această greșeală - greșeala lor - eu sunt singura care plăteşte un preţ mare: cariera mea de 25 de ani distrusă”, a adăugat ea, potrivit News.ro.