Deşi trebuia să fie înconjurată de decenţă, înmormântarea lui Daniel Prodan, primul membru al Generaţiei de Aur care a murit la doar 44 de ani, s-a transformat într-o campanie electorală şi prilej de reglări de conturi.
Pompiliu Popescu (fostul medic al naţionalei), Mircea Sandu (fost preşedinte FRF) şi inclusiv Gică Popescu (fost căpitan al Generaţiei de Aur) au folosit tragicul episod pentru a-şi continua războiul cu tabăra Burleanu pe care speră să o detroneze din fruntea Federaţiei Române de Fotbal în 2018, scrie Adevărul.
Pompiliu Popescu a mers atât de departe, încât a spus despre moartea lui Prodan: „N-aş vrea să fiu răutăcios, dar cred că Burleanu e fericit. Eu aşa cred“. La rândul său, Mircea Sandu a insunuat la cimitir că infarctul suferit de Prodan ar fi fost cauzat de conflictul cu actualul şef FRF: „Dacă naşul lui vorbea de explozie (n.r. – Naşul lui Prodan a spus că lui Didi i-a explodat inima din cauza supărărilor), o explozie nu poate fi decât provocată. A lui a fost provocată. Şi suntem obligaţi, în faţa lui, în faţa fotbalului românesc, ca aceia care au făcut Generaţia de Aur să readucă fotbalul acolo unde îi este locul. Asta era dorinţa lui, visul lui, şi sunt convins că aceşti băieţi îl vor împlini! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!“.
Şi Gică Popescu a vorbit de detronarea lui Burleanu. „Îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca el să-şi vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite. Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!». Da, Didi, simt asta…Chiar dacă nu mai eşti aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeauna!“, a fost un fragment din discursul lui Gică Popescu.