Jucătorul de tenis Rafael Nadal a avut parte de un dar special la turneul din Arabia Saudită: o rachetă din aur masiv. Aceasta are o valoare de aproximativ 250.000 de euro.
Rafael Nadal a primit racheta din aur în Arabia Saudită, la finalul Six Kings Slam, turneul cu un fond de premii fabulos.
Campionul Spaniei se va retrage în noiembrie după Cupa Davis de la Malaga. Pe pământ saudit, acesta a pierdut finala în fața lui Novak Djokovic (2-6, 6-7).
Dar, în calitate de ambasador al tenisului pentru Arabia Saudită, a fost recompensat cu prețiosul obiect, relatază Corriere della Sera. I-a fost înmânat de Turki Al-Sheikh, șeful Riad Season, setul de evenimente care se organizează în capitala țării din 2019, parte a proiectului Saudi Vision 2030.
Vorbim despre o rachetă e tenis, de trei kilograme, realizată în întregime din aur masiv şi cu o valoare de aproximativ 250 de mii de euro.
Turneul de tenis din Arabia Saudită a adunat cei mai buni jucători pe teren, iar finala s-a disputat între Jannik Sinner și Carlos Alcaraz şi a fost câștigată de italian în trei seturi (6-7, 6-3, 6-3). Și fondul de premii este unul uluitor. Italianul a câștigat șase milioane de dolari (5,5 milioane de euro), un premiu care depășește Finalele ATP (4,8 milioane) și toate Slam-urile, variind de la 2,2 milioane la Melbourne la 3,6 milioane la Wimbledon și US Open (la Paris, pentru Roland Garros, premiul pentru câștigător este de 2,7).