Antena 3 CNN Sport Off Sport Suporterii rapidişti ameninţă cu GREVA FOAMEI şi cer demisiile conducătorilor fotbalului românesc

Suporterii rapidişti ameninţă cu GREVA FOAMEI şi cer demisiile conducătorilor fotbalului românesc

2 minute de citit Publicat la 16:40 06 Aug 2013 Modificat la 16:40 06 Aug 2013
Suporterii rapidişti ameninţă cu GREVA FOAMEI şi cer demisiile conducătorilor fotbalului românesc
Foto: gsp.ro
Liga Suporterilor Rapidişti anunţă că mai mulţi fani vor intra în greva foamei, miercuri, la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, protestul urmând să se încheie numai după ce conducătorii fotbalului românesc vor demisiona din funcţii, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.
    
"În data de 07.08.2013, începând cu ora 18.00, pe gazonul Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi demarată o formă extremă de protest, respectiv greva foamei. Sunt aşteptaţi să se alăture protestului toţi suporterii rapidişti, indiferent de vârstă, sex, religie, arătând astfel că suflarea alb-vişinie a fost, este şi va rămâne un bastion al corectitudinii şi al dreptătii. Scopul gestului extrem la care recurgem este ca oamenii care au distrus fotbalul românesc şi care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid şi multe alte cluburi de tradiţie să demisioneze imediat din funcţiile pe care care le-au monopolizat şi pe care le-au condus într-un mod incompentent", se menţionează în comunicat.
   
Suporterii susţin că prin acest protest nu doresc păstrarea formaţiei giuleştene în Liga I şi îi cheamă alături de ei şi pe fanii altor grupări dezavantajate de FRF şi LPF.

"Încercam să tragem un semnal de alarmă asupra modalităţii prin care milioane de suporteri şi spectatori au fost şi sunt lezaţi de către conducătorii fotbalului românesc. Organizatorii acestui protest nu doresc ca prin acest gest extrem să solicite rămânerea echipei în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. Totodată, organizatorii nu vor înceta protestul până când conducătorii fotbalului românesc nu vor demisiona. La acest protest sunt chemaţi suporterii tuturor cluburilor de tradiţie care au suferit prejudicii însemnate de pe urma aplicării regulamentelor într-un mod discreţionar. Toată suflarea rapidistă este aşteptată să treacă unită prin acest moment de răscruce, determinandu-i pe cei vinovati de situaţia existentă să plătească", se mai menţionează în comunicatul citat.
   
TAS a obligat, la 2 august, Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, la 5 august, de Comitetul de Urgenţă al FRF.
   
Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF şi LPF. Şeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licenţelor, în timp ce preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.
   
Decizia finală a aparţinut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).
   
Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă.
   
Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

×
x close