Simona Halep a muncit mult pentru a ajunge acolo unde e acum, însă insistă că doar munca nu e suficientă pentru a reuşi în viaţă.
Simona a vorbit pentru Canal 33 despre ascensiunea ei în tenisul feminin şi modul în care a reuşit să ajungă pe locul 1 WTA.
„Am ajuns pe locul 1 pentru că am fost foarte constantă în acest an. Bineînţeles că nu ajungi din întâmplare, nu ajungi numai din noroc. Bineînţeles că norocul e poate cel mai important lucru în viaţă, dar am şi muncit pentru acest lucru“, a declarat Halep, potrivit adevarul.ro.