Antena 3 CNN Sport Off Sport Sale la maşini de lux! Cristiano Ronaldo îşi scoate "la tarabă" maşinile cu volanul pe dreapta

Sale la maşini de lux! Cristiano Ronaldo îşi scoate "la tarabă" maşinile cu volanul pe dreapta

1 minut de citit Publicat la 13:06 08 Iul 2009 Modificat la 13:06 08 Iul 2009
Sale la maşini de lux! Cristiano Ronaldo îşi scoate "la tarabă" maşinile cu volanul pe dreapta
Jucătorul cu o clauză de reziliere a contractului de un miliard de euro nu este un sentimentalist, dovada cea mai bună fiind că, la nici trei zile după ce a semnat cu Real Madrid, îşi vinde proprietăţile din Anglia. Cristiano Ronaldo a pus deja spre vânzare trei maşini de lux în valoare de aproximativ 225.000 de euro şi prietenii săi spun că nici vila de peste 4,5 milioane de euro nu va mai sta mult în proprietatea portughezului.
Mutarea în Spania, la echipa "galactică" Real Madrid, nu poate fi decât de bine pentru un băiat portughez obişnuit cu soarele şi cu atenţia presei. Sunt, însă, şi dezavantaje. Ronaldo, care avea la Manchester trei autoturisme de lux, le va vinde la preţuri foarte avantajoase, dacă se poate spune astfel despre maşini de lux. Motivul este simplu, acestea având volanul pe dreapta, ca orice alte maşini făcute pentru Anglia, iar în Spania ar fi dificil de condus. Un Bentley Continental GT Speed va putea fi cumpărat de fanii săi cu aproximativ 133.000 de euro, un Porsche 911 Carrera 2 Tiptronic S cu 81.000 euro şi un Mercedes C220CDI pentru 11.500 de euro.
Cristiano Ronaldo nu este deloc străin de maşini scumpe şi, deşi are doar 24 de ani, a mai condus şi un Porsche Cayenne, un Audi R8, un Bentley Continental GTG, dar şi mai ales, un bolid Ferrari roşu, de 200.000 de euro, pe care l-a izbit la începutul acestui an de un stâlp de la aeroportul din Manchester, evitând cu greu un proces pentru accidentul violent, informează publicaţia britanică Telegraph.
Antena3.ro

×
x close