Avea patru ani şi jumătate când a călcat pentru prima dată pe terenul tenis şi, după cum spune chiar ea, nu era nici cât fileul. Este parcursul profesional de până acum al Simonei Halep, prezentat, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Primul concurent pe terenul de tenis i-a fost fratele ei, Nicolae Halep. Familia româncei povesteşte că Simona era făcută de mică pentru sport: ea nu se juca cu păpuşi, ci juca tenis.
Faima Simomei Halep vine cu presiune pe măsura - românca se defineşte ca timidă, sensibilă şi spune că nu-i place să fie îndreptate spre ea camerele de filmare.
Jucătoarea Simona Halep, 22 de ani, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.
Antena 3 în parteneriat cu Eurosport va transmite, sâmbătă, finala de la Roland Garros, acolo unde Simona Halep o va întâlni pe Maria Sharapova.