"Am luptat peste 24 de ani şi vreau să am conştiinţa împăcată. Vreau să fiu un model pentru copiii interesaţi de box. Am fost şi voi fi mereu mândru că sunt portorican. Am fost şi voi fi mereu mândru că sunt homosexual", a declarat sportivul de 31 de ani, care are 18 victorii şi o înfrângere de când a trecut la profesionişti, după JO de la Sydney, din 2000.
În box, un astfel de anunţ este o premieră, chiar dacă o poveste tragică legată de homosexualitate a marcat istoria acestui sport în urmă cu 50 de ani.
La 24 martie 1962, Emile Griffith, enervat de insultele homofobe ale adversarului său Benny Paret, care l-a numit "maricon" ("homosexual" în spaniolă), i-a aplicat o serie de lovituri cubanezului, în repriza a 12-a. Paret a intrat în comă şi a decedat zece zile mai târziu.
Într-un interviu din New York Times, în 2005, Griffith a afirmat că toată viaţa şi-a pus întrebări referitoare la sexualitatea sa, subliniind că a avut relaţii şi cu bărbaţi şi cu femei.