Antena 3 CNN Sport Off Sport Pancu, condamnat la 10 luni de închisoare pentru că s-a urcat beat la volan în 2008

Pancu, condamnat la 10 luni de închisoare pentru că s-a urcat beat la volan în 2008

M.T.
1 minut de citit Publicat la 14:26 02 Dec 2011 Modificat la 14:26 02 Dec 2011
Pancu, condamnat la 10 luni de închisoare pentru că s-a urcat beat la volan în 2008
Foto: Agerpres
Daniel Pancu a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a condus beat în luna decembrie a anului 2008 pe o stradă cu „Accesul interzis”.

Decizia luată de Judecătoria Iaşi poate fi atacată în 10 zile cu recurs.

În urma verificării cu aparatul etilotest, a reieşit că actualul fotbalist al Rapidului avea o alcoolemie de 1,38 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Pe 17 noiembrie, avocatul lui Pancu, Marius Striblea, a cerut achitarea clientului său, considerând că s-au produs greşeli de procedură: „Cei doi agenţi care l-au dus la spital nu făceau parte din cadrul Poliţiei Rutiere, aşa cum cere textul de lege”.

Regret nespus cele întâmplate şi sper să nu mai am ocazia să ajung într-o sală de judecată. Mi-am asumat vina şi vreau să precizez că am condus maşina pe o distanţă foarte mică. Am făcut gestul de a urca băut la volan după o ceartă cu soţia”, a explicat Pancu în faţa judecătorului.

Incidentul care i-a adus rapidistului condamnarea de 10 luni s-a produs în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, când Pancu evolua la Terek Groznâi. O patrulă de poliţie a văzut maşina condusă de fotbalist intrând pe strada Sălciilor din Iaşi, deşi exista un indicator de acces interzis.

Când a fost oprit de poliţişti, Pancu a recunoscut că a băut o sticlă de vin, însă la verificarea cu etilotestul a reieşit o alcoolemie de 1,36 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar calculul retroactiv a arătat o alcoolemie de 2,5 la mie.
 


×
x close