„ Am vorbit ieri cu Mihăiţă şi iată care sunt noutăţile: mâna dreaptă o simte mai puternică, dar încă nu îşi poate folosi degetele normal, muşchii abdomenului încep uşor, uşor, să reacţioneze la comenzi, iar muşchii membrelor din partea stângă a corpului prezintă deseori contracţii involuntare (ceea ce poate fi un semn bun, dar în aceeaşi măsură poate fi doar o reacţie normală în urma unui astfel de accident şi nimic mai mult)”, anunţă Ogăraru.
Fostul jucător al Stelei şi al lui Ajax Amsterdam a adăugat însă că starea psihică a lui Neşu nu mai este la el de bună ca până acum şi cere susţinerea fanilor: „Psihic nu l-am simţit la fel de tare ca până acum, ceea ce mă cam ingrijorează. Are nevoie de susţinere acum, la fel de mult ca la început pentru că ieri s-a atins un prag de 3 luni, foarte important, în urma căruia ar trebui ca muşchii şi nervii corpului să îşi reia funcţiile normale de dinainte de accident”.