Ieri în timpul partidei de baschet dintre Portland Trail Blazers şi Dallas Mavericks şi-a făcut apariţia un oaspete neaşteptat. O pasăre de mici dimensiuni s-a învârtit de câteva ori prin arenă, apoi a vizitat cabina comentatorului ESPN şi în cele din urmă s-a hotărât să aterizeze pe ceasul timpului de atac, aflat deasupra unuia dintre coşurile de joc.
Publicul a fost extrem de amuzat de întâmplare, comentatorii amintindu-şi de asemenea de porumbelul de pe stadionul formaţiei de fotbal american Raiders.