Legenda boxului Muhammad Ali a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 74 de ani, în Phoenix (statul american Arizona), a anunţat familia sa într-un comunicat, scrie Agerpres.
''După o luptă de 32 de ani împotriva maladiei Parkinson, Muhammad Ali s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani'', a afirmat purtătorul său de cuvânt Bob Gunnell.
Potrivit comunicatului, fostul campion mondial al greilor a murit în cursul serii de vineri.
Ali fusese internat în spital în urmă cu două zile, iar medicii se declaraseră optimiști în privința stării sale de sănătate.
Muhammad Ali a fost de trei ori campion mondial la categoria grea și a rămas în istorie pentru stilul său unic de a boxa, ducând eschiva la rang de artă. Luptele sale cu Joe Frazier și George Foreman sunt printre cele mai frumoase meciuri de box din toate timpurile.
Cassius Clay s-a născut pe 17 ianuarie 1942 în Louisville, Kentucky, într-o familie afro-americană din clasa de mijloc. Toate trimiterile biografice legate de copilăria sa sunt de acord că Clay s-a apucat de box cu totul întâmplător, scrie gsp.ro. La 12 ani, în timp ce se distra în oraş, a constatat că i s-a furat bicicleta. Furios, s-a adresat unui poliţist precizând totodată că e gata să-l calce în picioare pe făptaş de îndată ce va fi prins. Uimit de hotărârea de care dădea dovadă puştiul, poliţistul Joe Martin, care în timpul liber era şi antrenor de box, l-a convins să lase deoparte pornirile belicoase pe străzile oraşului şi să se apuce de box. A fost cea mai norocoasă zi din existenţa celui care mai târziu avea să-şi ia numele de Muhammad Ali. A fost ziua care i-a aşezat viaţa pe o traiectorie formidabilă. A fost ziua în care s-a născut legenda.
Campion olimpic
Din 1954 până în 1960, ofiţerul Martin i-a fost lui Cassius Clay şi mama şi tata în materie de box. Momentul de apogeu al carierei lui Clay în boxul amator a fost medalia de aur cucerită la JO de la Roma 1960 la categoria semigrea. În 1975, Clay avea să susţină că la scurtă vreme după ce s-a înapoiat de la Roma şi-a aruncat medalia olimpică în râul Ohio în semn de protest pentru că nu fusese servit într-un restaurant în care aveau acces numai albii, într-o perioadă în care segregarea rasială era la ea acasă în Statele Unite. Biografii săi au negat însă această variantă, singurul lucru necontestat fiind acela că medalia a dispărut. Ulterior, cu prilejul JO de la Atlanta 1996, Clay a primit o nouă medalie. Imediat după JO de la Roma 1960, Cassius Clay a trecut la profesionism. Când a urcat pentru prima oara în ring ca boxer profesionist avea 18 ani si 286 de zile.
Continuarea, pe gsp.ro.